- Home
- Despre noi
-
Specialitati
- Cardiologie
- Chirurgie generala
- Dermato-venerologie
- Chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva
- Endocrinologie
- Ecografie
- Diabet, nutritie si boli metabolice
- Gastroenterologie
- Ginecologie
- Medicina Interna
- Medicina muncii
- Medicina de familie
- ORL
- Oftalmologie
- Stomatologie
- Pediatrie
- Urologie
- Ortopedie - Traumatologie
- Chirurgie vasculara
- Neurologie
- Kinetoterapie
- Masaj / Reflexoterapie
- Laborator
- Medici . Farmacia
- Noutati
- Asociatia West Clinique
HomeSfatul medicului
Specialitati medicale
Locatie
Str. 1 Decembrie 1918 (fosta Republicii) nr.18, Braila
Call Center (0339) 919
(Numar cu tarif normal. Fara taxe suplimentare)
0339.732.412
0736.620.671
0736 620 581
0736 620 582
Programul clinicii:
Luni-Vineri 7:30-21:00
Sambata 7:30-20:00
Duminica 7:30-18:00
Sfatul medicului (68)
Polipii colonici reprezinta leziuni protruzive, circumscrise, dezvoltate la nivelul mucoasei intestinului gros. Importanta clinica a acestor leziuni este deosebita, deoarece o mare parte sunt leziuni precanceroase, raspunzatoare pentru aparitia tumorilor maligne colo-rectale. Identificarea si rezectia endoscopica a acestor leziuni, precum si supravegherea ulterioara a pacientilor scad sau chiar inlatura riscul individual de cancer colo-rectal.
Aspectul polipilor colonici este variabil ca forma, dimensiuni si localizare. Pot fi sesili, cu o baza larga de implantare sau pediculati, avand un pedicul (“piciorus”) care uneste capul polipului de peretele colonic. In functie de dimensiune, pot fi mici (sub 5 mm), medii (5-15 mm) si mari (peste 15 mm), acestia din urma prezentand un risc crescut de transformare maligna. Polipii pot aparea oriunde la nivelul colonului, fiind mai frecvent diagnosticati pe colonul decendent si sigmoid.
Substratul histologic al polipilor colonici este variat, determinand diferente in ceea ce priveste istoria naturala, evolutia si prognosticul. Schematic, polipii pot fi “adenomatosi” (tubulari, vilosi sau tubulo-vilosi), caracterizati prin atipii glandulare variabile (displazie) si avand potential evolutiv catre cancerul colo-rectal, si “non-adenomatosi” (hiperplazici), cu consecinte clinice minore. De aceea, abordarea corecta a acestor leziuni porneste intotdeauna de la examenul anatomo-patologic (microscopic). Transformarea polipilor adenomatosi in cancer este un proces imprevizibil, cu o durata variabila (intre 2 si 10 ani), riscul crescand cu marimea, tipul histologic, numarul polipilor, varsta pacientului. Malignizarea reprezinta una din posibilele cai de evolutie ale unui polip si se caracterizeaza prin acumularea de mutatii genetice succesive in celulele glandulare epiteliale. Incidenta polipilor colonici in studiile endoscopice creste cu varsta, de la 10% la 45 ani pana la 40-50% la persoane peste 55-60 ani. Dintre acestia, peste 75% sunt adenoame, in special cei cu dimensiuni de peste 5 mm.
De cele mai multe ori, polipii colonici sunt diagnosticati intamplator in cadrul examenelor colonoscopice, fiind asimptomatici. Uneori, polipii mari, de peste 10 mm, situati distal se pot manifesta prin sangerare (rectoragii), ceea ce trebuie sa reprezinte un semn de alarma. De aceea, colonoscopia este obligatorie in orice sangerare rectala, pentru precizarea diagnosticului. Colonoscopia, spre deosebire de alte metode, ofera posibilitatea descrierii amanuntite a polipului, oferind detalii asupra localizarii, dimensiunilor, formei, aspectului mucoasei si permite in acelasi timp prelevarea de biopsii pentru examenul microscopic. Modificarile tranzitului intestinal (diaree si/sau constipatie) pot apare in cazul polipilor voluminosi, localizati distal.
Polipectomia endoscopica (indepartarea polipilor in cursul colonoscopiei) reprezinta metoda optima pentru tratamentul polipilor rectocolonici. Leziunile polipoide trebuie excizate complet si recuperate pentru examenul histologic. De asemenea este necesara examinarea endoscopica a intregului colon pentru a depista eventuale leziuni asociate. Ulterior, este necesara supravegherea colonoscopica a pacientilor la 1 an post-polipectomie iar apoi individualizat in functie de caracteristicile polipilor excizati.
In concluzie, colonoscopia ramane metoda ideala pantru identificarea si indepartarea polipilor colo-rectali, avand o excelenta acuratete diagnostica si reducandu-se astfel considerabil riscul de aparitie a cancerului colo-rectal.
Autor: Dr. Serban Gologan, medic primar gastroenterologie
Este o boala autoimuna, care consta in inflamarea membranei sinoviale. Sinovita poate fi cauzata de artrita de natura reumatica ori de o trauma. In urma leziunii, lichidul sinovial actioneaza ca un mecanism de protecţie a organismului, cauzand inflamarea.
Descriere
Lichidul sinovial este un lichid transparent, vascos, secretat de membrana sinoviala si se gaseste in cavitatile articulatiei, burselor si tecilor tendonului.
Analiza lichidului sinovial extras dintr-o articulatie poate confirma sau infirma diferite boli, cum ar fi artrita traumatica, osteoartrita, guta si artrita reumatoida.
Cauze
Sinovita este o problema majora in poliartrita reumatoida, in artrita juvenila, in lupus si in artrita psoriazica. Aceasta poate fi, de asemenea, asociata cu tuberculoza, traumatisme, sau guta.
Simptome
Din cauza masei de celule inflamate in poliartrita reumatoida, articulatia este umflata si moale la palpare. Fluxul de sange crescut este o caracteristica a sinovitei si articulatia pare maiclada la palpare. Celulele elibereaza enzime in spatiul articular, care provoaca dureri si iritatie. Daca procesul continua ani de zile, enzimele pot digera treptat cartilajului si osul din articulatie va duce la durere cronica si modificari degenerative.
Diagnostic
In plus fata de prezentarea clinica ( articulatii calde, inrosite si umflate), diagnosticul poate fi dat cu ajutorul analizei lichidului sinovial . Testul este util in diagnosticarea unor tipuri de artrita (in special cele cauzate de infectii, guta, sau pseudoguta). Tegumentul este curatat cu un antiseptic. De obicei, testul se face utilizand un anestezic local. Folosind un ac subtire, medicul va extrage un esantion de lichid pentru analiza celulara, inclusiv cultivarea pe mediu de cultura a lichidului obtinut prin punctie, daca infectia este un diagnostic probabil, si de examinare pentru prezenta de cristale in lichidul sinovial asa cum apar in guta sau pseudoguta. Daca este nevoie,se pot injecta in spatiul articular, medicamente (un preparat corticosteroid)
Tratament
Sinovita este tratata cu medicamente anti -inflamatorii, de la aspirina,ibuprofen la corticosteroizi. Tratamentul se bazeaza atat pe cauza presupusa a sinovitei cat si pe toleranta pacientului la medicamentele prescrise de medic.
Sindromul de tunel carpian se manifesta clinic prin senzatii de amorteala si durere la nivelul mainii. Acest sindrom se intalneste mult mai frecvent la femei decat la barbati.
Anatomie
Tunel carpian este o structura ingusta,ca un tunel – la nivelul incheieturii mainii. Partea de jos si peretii laterali ai acestui tunel sunt formati din oasele carpiene. Partea de sus a tunelului este acoperita de o banda puternica de tesut conjunctiv numit ligament carpian transvers.
Nervul median ajunge de la antebrat la mana prin acest tunel. Nervul median controleaza senzatiile din partea laterala a policelui, degetul aratator si degetul al treilea. Nervul, controleaza, de asemenea, muschii din jurul bazei degetului mare. Tendoanele flexoare ale degetelor trec deasemeni prin canalul carpian.
Cauze
Sindromul de tunel carpian apare atunci cand tesuturile din jurul tendoanelor flexoare se imflameaza, cresc in dimensiuni si pun presiune asupra nervului median. Aceste tesuturi sunt numite teci sinoviale. Sinoviala lubrifiaza tendoanele si face mai usoara miscarea degetelor.
Aceasta imflamatie/ingrosare a sinovialei ingusteaza spatiul limitat al tunelului carpian, si in timp afecteaza nervul.
Multe lucruri contribuie la dezvoltarea sindromului de tunel carpian :
• ereditatea este factorul cel mai important – tunelurile carpiene sunt mai mici, la unele persoane, iar aceasta trasatura poate fi transmisa ereditar.
• utilizarea excesiva a mainii.
• schimbarile hormonale legate de sarcina.
• varsta – boala apare mai frecvent la persoanele in varsta.
• afectiuni medicale, inclusiv diabetul zaharat, artrita reumatoida si dezechilibrul glandei tiroide.
In cele mai multe cazuri de sindrom de tunel carpian, nu exista doar o singura cauza.
Simptomele
Cele mai frecvente simptome ale sindromului de tunel carpian sunt:
• amorteala, furnicaturi si durere in mana
• durere asemanatoare unui soc electric – se resimte mai ales la nivelul policelui, indexul si degetul al treilea
• dureri ce iradiaza catre brat si umar.
Simptomele de obicei, incep treptat, fara un o cauza aparenta.
Simptomele pot aparea in orice moment al vietii. Deoarece multi oameni dorm cu incheieturile in pozitie vicioasa, simptomele sunt mai frecvente in timpul noptii In timpul zilei, simptomele apar frecvent atunci cand doriti sa apucati ceva, cum ar fi un telefon, sau atunci cand cititi sau conduceti autovehiculul. Miscarea sau scuturarea mainilor ajuta de cele mai multe ori la reducerea durerii.
Simptomele initiale, apar si dispar, dar, in timp, ele pot deveni constante, iar anumite miscari pe care le facem in mod curent in viata de zi cu zi cum ar fi incheierea nasturilor de la camasa, pot deveni dificile.In timp musculatura policelui se atrofiaza.
Examinarea medicului
Pentru a determina daca aveti sindromul de tunel carpian, medicul va discuta simptomele si istoricul medical cu dumneavoastra. Acesta va examina, de asemenea, mana si va efectua o serie de teste , cum ar fi :
• verificarea tonusului musculaturii policelui
• flexia palmara fortata poate declansa amorteala la nivelul mainii.
• presiune exercitata asupra nervului median la nivelul incheieturii mainii pentru a vedea daca declanseaza o senzatie de amorteala sau furnicaturi
• testarea sensibilitatii degetelor
Teste
Teste electrofiziologice.
Testarea electrica a functiei nervului median ( EMG)se face de cele mai multe ori pentru a ajuta la confirmarea diagnosticului si pentru a evalua cea mai buna optiune de tratament in cazul dumneavoastra.
Radiografii. Daca miscarea incheieturii mainii este limitata, medicul va poate solicita raze X la nivelul incheieturii mainii.
Tratament
In majoritatea cazurilor, sindromul de tunel carpian se va agrava progresiv, daca nu este tratat la timp. In cazul in care simptomele sunt legate in mod clar de o activitate sau de o anumita ocupatie profesionala, starea nu se poate imbunatatii daca aceasta ocupatie sau activitate nu este oprita sau redusa.
Tratamentul nonchirurgical
Sindromul de tunel carpian poate fi tratat fara interventie chirurgicala prin diagnosticare precoce si tratament. In cazul in care diagnosticul este incert, medicul va incerca intotdeauna un tratament simplu.
Atela sau orteza de repaus.
Atela de pumn tine incheietura mainii intr-o pozitie neutra. Acest lucru previne iritarea pe timp de noapte a nervului median, care apare atunci cand incheieturile sunt tinute in pozitii fortate in timpul somnului. Atelele pot fi, de asemenea, purtate in timpul diverselor activitati,care suprasolicita articulatia pumnului.
Medicamente.
Medicamente simple pot ajuta la ameliorarea durerii. Aceste medicamente includ medicamente antinflamatorii, miorelaxante,paracetamol.
Schimbari de activitate.
Schimbarea metodelor de utilizarea a mainii si evitarea anumitor pozitii pot ameliora simptomele. In cazul in care cerintele de la locul de munca agraveaza simptomele, schimbarea sau modificarea locului de munca ar putea incetini sau opri evolutia bolii.
Injectii cu steroizi. O injectie cu corticosteroizi amelioreaza simptomatologia, dar de cele mai multe ori doar temporar.
Tratamentul chirurgical. Decizia de a interveni chirurgical se bazeaza in mare parte pe severitatea simptomelor,dar si datorita lipsei de raspuns la tratamentul nonchirurgical.
• in cazurile mai severe, interventiile chirurgicale se vor efectua mai rapid, deoarece alte optiuni de tratament conservator, nu vor ajuta.
• in cazurile foarte grave, de lunga durata cu amorteala constanta a degetelor interventiile chirurgicale pot fi recomandate imediat pentru a preveni leziuni ireversibile.
Tehnica chirurgicala. In cele mai multe cazuri, interventiile chirurgicale de tunel carpian se faccu internare de o zi, sub anestezie locala sau locoregionala.
In timpul interventiei chirurgicale, se face o incizie in palma. Acoperisul ( ligament carpian transversal ) a tunelului carpian este sectionat. Aceasta mareste dimensiunea tunelului si scade presiunea asupra nervului.
Odata ce pielea este inchisa, ligamentul incepe sa se refaca intr o pozitie mult mai laxa permitand astfel mai mult spatiu nervului si tendoanelor flexoare ale degetelor.
Metoda endoscopica. Unii chirurgi fac o incizie a pielii mai mica si folosesc un aparat de fotografiat mic, numit endoscop, pentru a sectiona ligamentul din interiorul tunelului carpian. Aceasta metoda duce la o recuperare mai rapida.
Odata ce pielea este inchisa, ligamentul incepe sa se refaca intr o pozitie mult mai laxa permitand astfel mai mult spatiu nervului si tendoanelor flexoare ale degetelor.
Metoda endoscopica. Unii chirurgi fac o incizie a pielii mai mica si folosesc un aparat de fotografiat mic, numit endoscop, pentru a sectiona ligamentul din interiorul tunelului carpian. Aceasta metoda duce la o recuperare mai rapida.
Rezultatele finale ale procedurilor clasice si endoscopice sunt aceleasi.
Recuperare. Imediat dupa operatie, veti fi instruit sa mentineti mana in sus in pozitie procliva si sa miscati degetele. Acest lucru reduce umflarea mainii( edemul).
Unii pacienti prezinta durere, umflare si rigiditate dupa interventie chirurgicala. Uneori este necesare folosirea uneiorteze de pumn pentru 3 saptamani. Dureri minore in palma pot aparea si la cateva luni dupa interventia chirurgicala.
Condusul autovehicului, apucarea diverselor obiecte etc., pot fi permise la scurt timp dupa operatie. Medicul va va spune cand va puteti intoarce la locul de munca si ce restrictii aveti.
Complicatii.
Cele mai frecvente riscuri in timpul operatiei de sindrom de tunel carpian sunt:
• sangerarea
• infectia
• leziuni ale nervilor
Rezultate pe termen lung. Simptomele celor mai multi pacienti se imbunatatesc dupa interventie chirurgicala ,in medie, forta musculara normala o castigam dupa aproximativ 2 luni de la operatie.
Recuperarea completa poate dura pana la un an. In sindromul de lunga durata de tunel carpian, cu pierderi severe senzitive, recuperarea este mult mai lenta si ar putea sa nu fie completa.
Recidiva de sindromul de tunel carpian poate sa apara uneori si necesita interventii chirurgicale suplimentare.
Autor: Dr. Rascu Mihai, medic primar ortopedie-traumatologie
Genunchiul este cea mai mare articulatie a corpului. Prin pozitia sa, prin rolul sau in biomecanica statica si dinamica a membrului inferior, ca si prin slaba sa acoperire cu tesuturi moi, el este deosebit de predispus si vulnerabil atat la traumatismele directe, cit si la cele indirecte. Genunchiul se poate resimti si in cazul unor imobilizari impuse de tratamentul anumitor afectiuni sau traumatisme.
Leziunile de menisc sunt printre cele mai frecvente leziuni la genunchi. Sportivii, in special cei care practica un sport de contact, sunt predispusi la a face rupturi de menisc. Cu toate acestea, oricine, la orice varsta poate suferi o leziune de menisc.
Anatomie
Articulatiile in general, sunt constituite din totalitatea elementelor prin care oasele se unesc intre ele. Genunchiul, cea mai mare articulatie a corpului omenesc, este alcatuit din:
suprafete articulare, acoperite de cartilaj: capatul distal al femurului (epifiza); capatul proximal al tibiei si suprafata posterioara a rotulei.
mijloace de unire: capsula si ligamentele (colaterale medial si lateral, incrucisate anterior si posterior, patelar, etc)
meniscurile intern si extern, se situeaza intre suprafetele articulare fiind doua formatiuni fibrocartilaginoase. Rolul lor este de a amortiza socurile si de stabilizare a genunchiului.
Leziunile meniscale (rupturile de menisc) – pot fi posttraumatice sau degenerative.
Cele doua meniscuri (meniscul intern si meniscul extern) pot fi lezate usor printr-o miscare de rotatie a genunchiului in timpul unui efort sustinut. Ruptura partiala sau totala a meniscului apare la o miscare brusca de torsiune sau de rotatie a coapsei, in timp ce piciorul sta pe loc (de exemplu, la intoarcerea brusca pentru a lovi mingea de tenis). Gravitatea unei rupturi depinde de localizare si extensie.
Descriere
Leziunile de menisc sunt diferite. Leziunile cele mai frecvente ale meniscului, sunt: longitudinală, oblica sau in „cioc de papagal” si radiara.
Leziunile de menisc legate de sport apar adesea impreuna cu alte leziuni ale genunchiului,cum ar fi: leziunile de ligament incrucisat anterior, ligament colateral medial si lateral,leziuni de cartilaj.
Cauza
Leziunile de menisc apar de multe ori in timpul practicarii sportului. Jucatorii se pot lasa pe genunchi si rasuci ,existand astfel riscul sa apara leziunea de menisc. Contactul direct, cum ar fi un atac, poate fi deasemenea cauza aparitiei unor leziuni de menisc.
Persoanele mai in varsta sunt mai predispuse de a face o leziune de menisc degenerativa. Cartilajul se slabeste si se subtiaza in timp. Cu trecerea anilor, tesutul se uzeaza si este mai predispus la leziuni. Doar o rasucire usoara la ridicarea de pe scaun poate fi suficienta pentru a provoca o leziune, in cazul in care meniscul este degenerat odata cu inaintarea in varsta.
Simptome
Pacientul poate percepe un zgomot, sa un “click”, atunci cand apare leziunea de menisc. Cei mai multi oameni isi pot desfasura in continuare activitateade zi cuzi, in ciuda leziunii de menisc. Multi atleti continua sa joace cu o leziune. Peste 2 sau 3 zile, genunchiul va deveni treptat mai rigid,mai umflat si mai dureros.
Cele mai frecvente simptome ale rupturii de menisc sunt :
• durerea
• rigiditatea si umflarea genunchiului
• blocarea genunchiului
• senzatie de instabilitate a genunchiului
• neputinta genunchilor de a face o miscare completade flexie/extensie.
Fara tratament, o bucata de menisc se poate desprinde si se poate deplasa in articulatie. Acest lucru poate duce la aparitia genunchiului blocat ( pacientul neputand face flexie/extensie completa de genunchi.
Examinarea la medic
Dupa ce se discuta simptomele si se verifica istoricul medical, medicul va examina genunchiul.
Unul dintre principalele teste pentru leziunile de menisc este testul McMurray. Medicul va flexa genunchiul, apoi va face extensie cu rotatie interna/externa. Acest lucru pune tensiune pe o ruptura de menisc provocand durere.
Testele imagistice
Deoarece alte afectiuni ale genunchi determina simptome similare, medicul poate solicita teste imagistice pentru a l ajuta la confirmarea diagnosticului.
Radiografii. Desi razele X nu arata leziunile de menisc, ele pot arata alte cauze ale durerilor de genunchi, cum ar fi gonartroza,fracturi ale epifizei tibiale/femurale,tumori.
Imagistica prin rezonanta magnetica (RMN). Acest test poate arata imagini mult mai concludente ale partilor moi din articulatia genunchiului .
Tratament
Ortopedul va trata leziunea in functie de dimensiunea si localizarea acesteia.
O treime din menisc este bogat vascularizata( denumita si zona rosie a meniscului). O leziune in aceasta zona , se poate vindeca de la sine, sau poate fi de multe ori reparata prin suturi chirurgicale artroscopice.
Pe de alta parte, doua treimi ale meniscului nu sunt alimentate cu sange(denumita si zona alba). Fara elementele nutritive din sange, leziunile din aceasta zona, nu se pot vindeca singure sau prin sutura chirurgicala. Aceste leziuni complexe sunt de multe ori in partea subtire a cartilajului uzat. Pentru ca meniscul din aceasta zona nu se poate reface, de obicei,este nevoie de eliminarea leziunii. .
Tratamentul se adapteaza fiecarui pacient in functie de tipul de leziune, varsta, nivelul de activitate etc.
Tratamentul nechirurgical
Daca leziunea este mica si este pozitionata pe marginea externa a meniscului, acesta nu necesita interventie chirurgicala. Atata timp cat simptomele nu persista si genunchiul este stabil, tratamentul nechirurgical este cea mai buna alternativa.
Protocolul RICE este eficient pentru cele mai multe leziuni legate de sport. RICE reprezinta initialele pentru: Rest, Ice, Compression, and Elevation.
• odihna( Rest). Se va lua o pauza de la activitatea care a cauzat prejudiciu . Medicul va poate recomanda sa utilizati carje pentru a evita punerea greutatii pe picior.
• gheata( Ice). Folositi comprese reci pentru 20 de minute, de mai multe ori pe zi. Nu se aplica gheata direct pe piele.
• compresii( Compression). Pentru a preveni umflarea excesiva a genunchiului, purtati un bandaj ce produce usoara compresie elastica.
• Ridicarea piciorului(Elevation/). Pentru a reduce umflarea genunchiului, va intindeti pe pat si ridicati piciorul mai sus de nivelul inimii.
Medicamente antiinflamatorii. Medicamentele cum ar fi aspirina si ibuprofenul reduc durerea si umflarea.
Tratamentul chirurgical
Daca simptomele persista in ciuda tratamentului nechirurgical, medicul va poate sugera rezolvarea problemei prin chirurgie artroscopica.
Artroscopia genunchiului este una dintre procedurile chirurgicale cele mai frecvent efectuate. O camera video in miniatura este introdusa in articulatia genunchiului printr-o incizie mica. Acesta ofera o imagine clara a interiorului genunchiului si a leziunilor existente. Ortopedul introduce instrumente chirurgicale de mici dimensiuni prin alte mici incizii pentru a trata leziunile depistate.
Dupa operatie, medicul va poate pune genunchiul in repaus intr-o orteza.
Odata ce vindecarea este completa, medicul poate va poate recomanda exercitii de recuperare. Pentru a restabili mobilitatea genunchiului si pentru a creste forta musculara, se pot recomanda exercitii fizice regulate.
Pentru cea mai mare parte dintre pacienti, recuperarea se poate efectua la domiciliul.
Leziunile de menisc sunt leziuni extrem de frecvente. Cu un diagnostic corect, tratament si recuperare optima, de cele mai multe ori pacientii revin la activitatiilor lor de zi cu zi,in cateva saptamani.
Autor: Dr. Rascu Mihai, medic primar ortopedie - traumatologie
Fibrilatia atriala si complicatiile ei, embolia arteriala si accidentul cerebral vascular ca si tromboza venoasa profunda cu complicatia ei embolia pulmonara sunt boli frecvente in populatia generala, grevate de o mortalitate importanta. 3 milioane de oameni sufera anual, in lume de AVC datorate fibrilatiei atriale. Aceste accidente vasculare cerebrale nu au o evolutie simpla ci sunt grevate de o rata a mortalitatii de 25% la o luna si aproape 50% la un an si trebuie subliniat faptul ca riscul este egal pentru fibrilatia paroxistica si cea permanenta.
Tromboza venoasa profunda si trombembolismul pulmonar, sunt alte doua afectiuni critice: 1 din 4 pacienti cu trombebolism pulmonar mor in primele trei luni iar 4 din 10 pacienti cu TVP sau EP repeta trombembolismul pulmonar in urmatorii 10 ani.
Timp de multe decade, pacientii si doctorii nu au avut multe alternative pentru tratamentul si preventia de lunga durata a acestor accidente trombembolice. Si ma refer la anticoagulantele orale cumarinice warfarina si acenocumarolul(la noi in tara: sintrom/trombostop). Acesti antagonisti de vitamina k cu un exercitiu in uzul clinic de 60 de ani (warfarina a fost aprobata de FDA in 1954) au cateva caracteristici care le ingreuneaza folosirea: nu dispun de o cinetica plasmatica predictibila, interactioneaza cu o serie de medicamente si alimente (mai ales cele cu frunze verzi), acestea fiind motivele pentru un alt inconvenient legat de ACO: monitorizarea lunara a nivelului sangvin de anticoagulare prin testul INR.
Prezenta frecventa a pacientului la laborator si doctor, venopunctiile repetate constituie cauze importante de noncomplianta la tratament si a complicatiilor care pot apare ca urmare a unui tratament incorect condus (supradozare/hemoragii, subdozare/tromboze). De cativa ani au intrat in uz o serie de anticoagulante orale noi (ACON) iar in cele ce urmeaza ma voi referi la dabigatran (pradaxa).
Scurt istoric
Pradaxa a fost aprobata prima data in 2008 in Uniunea Europeana pentru preventia trombozei venoase profunde la cei ce au suferit o interventie de protezare a genunchiului sau soldului. In 2010 SUA aproba pradaxa pentru preventia accidentului vascular cerebral si emboliilor sistemice la pacientii cu fibrilatie atriala nonvalvulara. In 2011, Uniunea Europeana aproba pradaxa in acelasi scop. In aprilie 2014 SUA extinde indicatia la tratamentul trombozei venoase profunde si emboliei pulmonare la pacientii care au fost deja tratati 5-10 zile cu anticoagulante parenterale precum si pentru reducerea riscului recaderilor la pacientii care au suferit deja astfel de afectiuni. Tot in aceeasi luna Uniunea Europeana declara ca ia in considerare, si ea, extinderea indicatiilor Pradaxa la aceste din urma afectiuni.
Dozarea pradaxa trebuie facuta in functie de o serie de factori: varsta pacientului, functia renala (prin calcularea clearance-ului la creatinina), riscul de sangerare, greutate, asocierea unei afectiuni gastrointestinale (gastrita, esofagita, boala de reflux), tratament
concomitent cu verapamil, tratament concomitent cu ketoconazol (nizoral) la pacientii cu insuficienta renala moderata.
Nu se va folosi sau se va intrerupe pradaxa in timpul sangerarilor active, in caz de hipersensibilitate, in cazul unor leziuni sau afectiuni cu risc crescut de sangerare majora (ulceratii gastrointestinale, leziuni/hemoragii/ interventii chirurgicale recente la nivelul creierului sau maduvei spinarii, interventii chirurgicale recente la nivelul ochiului, cancere cu risc semnificativ de sangerare, diverse malformatii vasculare, varice esofagiene, boala hepatica severa). Pradaxa nu se va asocia cu alte anticogulante orale, heparine nefractionate sau cu greutate moleculara mica (enoxaparina, dalteparina) derivati heparinici decat in conditiile trecerii de la unul din aceste anticogulante la pradaxa sau invers. Fiind un medicament cu eliminare predominant renala, functie renala trebuie evaluata inainte de initierea tratamentului, anual in timpul tratamentului sau in momentele in care se suspecteaza deteriorarea acesteia (hipovolemie, deshidratare, asocieri medicamentoase).
Pradaxa este un anticoagulant si ca la orice anticoagulant una din complicatiile posibile este sangerarea. In practica clinica exista cateva aspecte care suscita interes si discutii: existenta unui antidot, inversarea efectului, cazurile de supradozaj, chirurgia de urgenta, modalitati invazive de diagnostic sau proceduri terapeutice la pacientul anticoagulat cu pradaxa, AVC sub tratament cu pradaxa, testele de coagulare si relevanta lor pentru acest tip de anticoagulant.
Testele de laborator recomandate, accesibile in clinica practica obisnuita, sunt timpul de trombina (TT) si timpul partial activat de tromboplastina (aPTT). Acestea anunta prezenta sau absenta dabigatranului in sange dar nu dau informatii precise in legatura cu nivelul sangvin al dabigatranului - sunt teste calitative. De asemenea, normalizarea lor anunta succesul manevrelor de reversare a efectului anticoagulant al acestuia. Un alt test, de asemenea calitativ, este timpul de coagulare ecarin (nu il intalnim intre testele uzuale ale laboratoarelor). Pentru masurarea cantitativa a concentratiilor plasmatice a dabigatranului se poate utiliza doar testul calibrat al timpului de trombina diluata (Hemoclot thrombin inhibitor assay) care de asemenea nu este intalnit in practica uzuala. Desi acest test nu a fost confirmat pe studii mai largi el poate oferi o evaluare corecta si rapida a activitatii anticoagulante a dabigatranului in caz de interventii chirurgicale de urgenta si de supradozare.
Cazurile de supradozare, hemoragiile, chirurgia la pacientii sub dabigatran au pasi bine conturati. Exista un grad de relativitate in unele etape: accesibilitatea pe scara larga a unor teste sigure si rapide care sa evalueze activitatea dabigatranului sangvin, lipsa unor studii largi care sa reconfirme eficacitatea anumitor manevre (hemodializa) si folosirii unor agenti hemostatici nespecifici (factorul VIIa recombinat, concentrat de complex protrombinic PCC, concentrat de complex protrombinic activat FEIBA).
Dovezile arata ca pradaxa la doza de 150mgx2/zi ofera o protectie mai mare decat warfarina iar la doza de 110mg x2/zi ofera o protectie egala cu cea data de warfarina in preventia AVC si accidentelor embolice sistemice la pacientii cu Fia. Acestea se intampla la aceeasi rata de sangerare pentru prima dozare si o rata de sangerare mai mica la dozarea mai inferioara a pradaxa fata de warfarina, cu o rata mai mica a sangerarilor intracranie pentru pradaxa. Tratamentul cu pradaxa nu trebuie monitorizat (cu exceptiile de mai sus). Toate acestea fapte sustin folosirea pe scara mai larga a acestui medicament.
Autor: dr. Lila Martin, medic specialist cardiologie, competenta ecografie cardiaca si eco Doppler
Pentru programari sunati la Callcenter 0339.919
Amniocenteza reprezinta o ‘manevra’ invaziva, utilizata atat in scop diagnostic, cat si in scop terapeutic. Initial, in anii ’60, amniocenteza se facea ‘blindly’( fara control ecografic); ulterior, tehnica s-a perfectionat, executandu-se ca si in momentul actual, sub ghidaj ecografic.
Amniocenteza diagnostica( cea mai frecventa utilizare a sa) consta in extragerea de lichid amniotic( cantitatea variaza in functie de ce se urmareste de diagnosticat sau infirmat) cu trimiterea acestuia pentru diverse examinari: examen genetic, examen bacteriologic, examen biochimic, etc. amniocenteza
Indicatiile amniocentezei diagnostice:
- sarcinile cu risc genetic crescut: varsta inaintata, anomalii ecografice, modificari ale testelor biochimice( alfa-fetoproteina, free beta-HCG, PAPP-A, etc), modificari ecografice sugestive;
- evaluarea anumitor infectii intrauterine – CMV, toxoplasmoza, sifilis, etc.
- evaluarea maturitatii pulmonare fetale – in trimestrul III de sarcina
- evaluarea modificarilor induse in incompatibilitatea din sistemul Rh – se masoara nivelul bilirubinei din lichidul amniotic
Cea mai frecventa indicatie a amniocentezei diagnostice este reprezentata de sarcinile cu risc genetic crescut.
Amniocenteza( diagnostica sau terapeutica) se poate efectua si in sarcinile gemelare( multiple).
Complicatiile amniocentezei
Complicatiile severe ale amniocentezei, cum ar fi sangerarea materna sau sepsisul sever, aproape ca au disparut in era medicala moderna.
- amniotita (infectia lichidului amniotic si implicit a fatului) poate aparea intr-un procent de sub 1%
- aparitia izoimunizarii( atunci cand mama are Rh negativ, iar fatul are Rh pozitiv) este evitata prin administrarea vaccinului anti-D
- contractiile uterine – sunt combatute madicamentos in primele ore post-interventie
- pierderile vaginale de lichid amniotic pot aparea in 2-3% din cazuri; poate aparea si sangerare vaginala care este, insa, limitata;
- pierderea sarcinii determinata de manevra in sine este foarte rara – 0,06%( Eddleman et al., 2006)
Colecistectomia (operatia de fiere, de bila) sau extragerea chirurgicala a vezicii biliare este unicul tratament pentru litiaza biliara, care este responsabila pentru aparitia durerii si inflamatiei. Vezica biliara este rezervor pentru bila ce este produsa in ficat si este utila in digestia alimentara. Formarea litiazei colecistice poate sa blocheze iesirea bilei din vezica biliara si astfel apare durerea abdominala in regiunea subcostala dreapta, greata, varsaturile, gustul amar matinal, fiind necesar consultul unui medic specialist chirurg.
CAND ESTE INDICATA INTERVENTIA CHIRURGICALA?
Interventia chirurgicala este necesara in cazul diagnosticarii (ecografice) a litiazei colecistice (pietre sau calculi), colecistitele acute litiazice si alitiazice (inflamatii ale colecistului din alte cauze decat cea litiazica – achene colesterolotice, polipi), traumatismele spontane, cancerul de colecist.
In majoritatea cazurilor, colecistectomia laparoscopica este o interventie chirurgicala care se realizeaza in regim de programare, dar exista si cazuri (colecistita acuta) in care interventia chirurgicala reprezinta o urgenta.
Dintre investigatiile pe care pacientul trebuie sa la faca pentru un diagnostic corect cele mai importante sunt ecografia abdominala (care vizualizeaza prezenta pietrelor si semnele inflamatiei – peretele colecistului este ingosat) si analizele de sange (hemoleucograma, bilirubina, enzimele hepatice, teste de coagulare, etc.)
Interventia chirurgicala (colecistectomia laparoscopica) se realizeaza numai cu anestezie generala. Operatia incepe cu administararea unui sedativ intravenos care relaxeaza pacientul. Dupa ce medicamentul isi face efectul, medicul anestezist introduce un tub endotraheal,care este conectat la aparatul de anestezie (ventilator). In timpul anesteziei, medicul anestezist monitorizeaza semnele viatle ale pacientului (puls, tensiune, saturatia de oxigen).
CUM SE DESFASOARA INTERVENTIA CHIRURGICALA?
Cea mai utilizata tehnica operatorie si in acelasi timp cea mai buna pentru chirurgia vezicii biliare este colecistectomia laparoscopica, care foloseste o camera pentru a vizualiza cavitatea abdominala, fata de chirurgia clasica deschisa care se realizeaza prin incizie mare, cu evidente efecte necosmetice, si care necesita o mult mai mare perioada de recuperare postoperatorie.
AVANTAJELE ABORDULUI LAPAROSCOPIC IN TRATAMENTUL LITIAZEI BILIARE:
- inlocuieste incizia mare a tesuturilor de la nivelul abdomenului cu patru mici incizii doua de 1,5 cm si doua de 0,5 cm). Rezultatul estetic este mult mai bun.
- refacerea dupa operatie este mult mai rapida si reintoarcerea la o viata normala se face intr-un timp mult mai scurt.
- dureri postoperatorii semnificativ mai scazute.
- rata de complicatii postoperatorii este foarte mica.
- durata operatiei este mai mica decat in cazul procedeului clasic.
Chirurgul incepe operatia prin realizarea a patru miniincizii la nivelul abdomenului, se realizeaza pneumoperitoneul (se introduce CO2 in caviatea abdominala pentru o vizualizare buna si pentru a avea camera de lucru), se introduc instrumentele de lucru si un laparoscop (un instrument care are o camera video si o sursa de lumina). Vezica biliara este separata de tesutul sanatos, dupa care canalul cistic (ductul prin care bila iese din colecist pentru a intra in tractul digestiv) este clipat (se folosesc clipuri din titan), aceleasi lucru se face si cu artera cistica (prin care este vascularizata vezica biliara), vezica biliara este plasata intr-o punga sterila si este scoasa prin una din miniinciziile abdominale.
In continuare, chirurgul inspecteaza zona in care a fost vezica biliara pentru a se asigura ca nu exista complicatii, se intrerupe gazul care a creat pneumoperitoneul, se scot instrumentele, iar miniinciziile sunt suturate, de obicei cu fire resorbabile.
IMEDIAT POSTOPERATOR
Dupa ce miniinciziile sunt suturate, medicul anestezist trezeste incet pacientul, tubul endotraheal este scos, iar pacientul este transportat in sectia de reanimare.
In timpul fazei de recuperare, pacientul este atent supravegheat pentru eventuala aparitie a unei durei postoperatorii, modificare a semnelor vitale. Daca evolutia postoperatorie este favorabila, pacientul este transferat in salonul de chirurgie.
In prima zi dupa operatie, se urmaresc semnele complicatiilor imediate, ce includ infectia, hemoragii, exteriorizari de bila, complicatii rare si serioase.
EXTERNAREA
Majoritatea pacientilor se externeaza la 24 de ore de la operatie, putand sa se intoarca la activitatile zilnice in mai putin de o saptamana. In general, se recomanda evitarea efortului fizic intens timp de 30 de zile.
O mica parte de pacienti necesita evitarea alimentelor ce contin grasime, imbunatatirea aportului de fibre in primele saptamani de la operatie pentru a preveni disconfortul si scaunele diareice dupa alimentatie.
Miniinciziile chirurgicale necesita minima ingrijire, pot fi spalate cu apa si sapun in timpul dusului, firele de sutura, daca sunt din material neresorbabil, sunt scoase la 7 zile postoperator, iar daca sunt din material resorbabil, nu necesita extragere.
Pentru orice exteriorizare de lichid seros sau purulent de la nivelul plagii, orice inflamatie (zona rosie) la nivelul inciziei,stare febrila sau durere abdominala de intensitate mare, trebuie informat medicul chirurg.
Domnul doctor Gabriel Matei (medic specialist chirurgie generala) va fi disponibil in clinica noastra la sfarsitul acestei saptamani (17-18 mai)
Pentru programari sunati la 0339919
Abordul laparoscopic in cura chirurgicala a eventratiei (hernie incizionala) reduce rata de recurenta la mai puțin de 5%, fata de peste 30%, in interventiile clasice și reduce condiderabil durerea postoperatorie si timpul de recuperare.
CLASIFICARE HERNIILOR
Hernia poate fi definita ca o simplă gaură (defect), care permite protruzia unui organ sau alte țesuturi prin ea, fie în zona abdomenului, peretele abdominal sau diafragma. Aproape 75% dintre hernii se produc in zona inghinala (hernia inghinala). Restul apar fie în interiorul abdomenului, din cauza unei gauri in diafragma care permite unei parti din stomac să iasă în sus în piept (hernie hiatala) prin ombilic (hernie ombilicală), în linia mediana a abdomenului între buric și stern (hernia epigastrica) sau prin orice incizie chirurgicala făcuta anterior, prin peretele abdominal care nu reușește să se vindece complet (hernie incizionala – eventratie).
CAND SI DE CE APARE EVENTRATIA?
Pacientii care au suferit o interventie chirurgicala abdominala pe cale clasica (deschisa) au șanse de 15% sau mai mult de a dezvolta în cele din urmă o hernie incisionala (evntratie) prin locul inciziei .
Sanse mari de a dezvolta o hernie incizionala au pacientii supraponderali (obezi), pacientii cu diabet zaharat sau cu boli respiratorii (tusitori cronici) sau cei cu infectii postoperatorii. Singurul tratament in cazul acestei patologii este cel chirurgical.
CUM SUNT DIAGNOSTICATE EVENTRATIILE?
Cel mai adesea, pacientul observa umflatura și merge la consultul unui medic chirurg. In urma consultului, se pune diagnosticul de eventratie, fiind foarte putine cazuri in care este nevoie de investigatii suplimentare (ecografie, CT).
CARE SUNT SIMPTOMELE?
Primul lucru pe care il observa pacientul este o umflătură moale sub piele, de obicei, sub sau adiacent inciziei postoperatorii. Cele mai multe dintre aceste hernii sunt fie nedureroase fie produc o durere surda intermitenta, mai ales după activitatea fizica. Majoritatea sunt, de asemenea, “reductibile” (conținutul herniei poate fi împins înapoi in abdomen, spontan). Dacă hernia este reductibila, umflatura se poate micsora sau poate sa dispara atunci cand pacientul sta in pozitia culcat.
DE CE SE OPEREAZA EVENTRATIILE?
Nu există nici un alt tratament nechirurgical acceptat pentru o hernia incizionala, iar fara tratament chirurgical nu o sa dispara. Eventratia se poate dezvolta lent, pe o perioadă de săptămâni sau luni sau poate apărea brusc după orice activitate care crește presiunea din interiorul abdomenului (cum ar fi de ridicarea de greutati sau încordare sau crize de tuse). În general, aceste hernii devin mai mari cu timpul. Hernia incizionala reductibila poate evolua la incarcerare sau strandulare (complicatii redutabile). Acestea sunt motivele pentru care se recomanda interventia chirurgicala dupa diagnosticarea herniei incizionale .
IN CE CONSTA INTERVENTIA LAPAROSCOPICA?
Chirurgia laparoscopică a oferit o alternativa superioara operatiei si s-a demonstrat ca reduce semnificativ rata crescuta de recurență (recidiva, reaparitie).
Dupa ce pacientul este anesteziat (anestezie generala), interventia incepe prin realizarea a trei miniincizii, se realizeaza pneumoperitoneul (se introduce CO2 in caviatea abdominala pentru o vizualizare buna si pentru a avea camera de lucru), se introduc instrumentele de lucru si un laparoscop (un instrument care are o camera video si o sursa de lumina). Se repereaza sacul de eventratie care este tras in cavitatea abdominala iar defectul peretelui abdominal este acoperit cu o plasa ce impiedica sacul de eventratie sa iasa. Dupa pozitionarea plasei, aceasta se fixeaza cu capse resorbabile si cu cateva fire transparietale, instrumentele se scot, iar inciziile se sutureaza. Aceasta interventie chirurgicala, de obicei, nu necesita drenaj.
Interventia laparoscopica trebuie sa includa cateva etape obligatorii: sutura defectului (gaurii) parietal, consolidarea peretelui cu o proteza (plasa) – trebuie sa aiba greutate mica, sa fie usor de manevrat si sa fie special conceputa pentru acest tip de operatie – dublu fatetata, material compozit, plasa trebuie sa acopere defectul parietal si sa fie la aproximativ 5 cm de acesta, in toate directiile.
EVOLUȚIA POSTOPERATORIE
Dupa terminarea interventiei chirurgicale, veti sta aproximativ doua ore in salonul postoperator, dupa care veti fi dus in rezerva dumneavostra din sectia de chirurgie. Durerea postoperatorie este net inferioara interventiei clasice, dar exista (este intensa in primele 24 ore de la interventie si este cauzata de agrafele resorbabile cu care se fixeaza plasa). Cei mai multi pacienti vor avea doar trei mici incizii (prin care au fost introduse instrumentele laparoscopice). Aceste incizii punctiforme sunt, de obicei, pe partea lateral-stanga a abdomenului. Majoritatea pacientilor stau internati o noapte in spital. Controlul postoperator va fi la 7 zile de la externare.
Domnul doctor Gabriel Matei (medic specialist chirurgie generala) va fi disponibil in clinica noastra la sfarsitul acestei saptamani (17-18 mai)
Pentru programari sunati la 0339919
Abordul laparoscopic al herniei inghinale se poate face in doua moduri: transabdominal preperitoneal (TAPP) sau total extraperitoneal (TEP)
ABORDUL TRANSABDOMINAL PREPERITONEAL (TAPP)
Interventia chirurgicala se efectueaza sub anestezie generala. Dupa ce pacientul este anesteziat, interventia incepe prin realizarea a trei mini-incizii, se introduce laparoscopul (care contine o camera video si o sursa de lumina), iar pe celelalte doua se introduc instrumentele chirurgicale.
Se repereaza sacul de hernie care este introdus in cavitatea abdominala iar defectul peretelui abdominal este acoperit cu o plasa de intarire (care trebuie sa fie de aproximativ 15/15 cm, neresorbabila, biocompatibila si usor de introdus), care este fixata cu ajutorul unui aplicator de agrafe resorbabile (SorbaFix, Abstack). Se verifica hemostaza (daca nu exista sangerari), se scoate CO2 din cavitatea abdominala, sutura miniinciziilor cu fir resorbabil.
ABORDUL EXTRAPERITONEAL TOTAL (TEP)
Interventia chirurgicala se efectueaza sub anestezie generala. Dupa ce pacientul este anesteziat, interventia incepe prin realizarea a trei mini-incizii, se introduce laparoscopul (care contine o camera video si o sursa de lumina), cu care chirurgul va incepe disectia spatiului properitoneal, iar pe celelalte doua se introduc instrumentele chirurgicale (foarfeca, pensa, etc.), se identifica defectul si sacul de hernie care se reduce si in urmatorul timp operator se introduce plasa de polipropilena care se fixeaza. Se verifica hemostaza (daca nu exista sangerari), exuflatia (scoaterea CO2 din cavitatea abdominala), sutura miniinciziilor cu fir resorbabil.
Complicatii intraoperatorii posibile: leziuni ale anselor intestinale, vezicii urinare, vaselor femurale, epigastrice inferioare si gonadale, hemoragii la portile pentru trocare, emfizem subcutanat, pneumomediastin, pneumotorax, prinderea unor filete nervoase in elementele de fixare ale protezei.
AVANTAJELE ABORDULUI LAPAROSCOPIC
- durerea postoperatorie este mai redusa
- timpul de revenire la activitatile zilnice este mai mic
- ratele de recidiva sunt mai mici
- rezultate estetice superioare
- durata de spitalizare redusa
- risc de infectii postoperatorii diminuat
Domnul doctor Gabriel Matei (medic specialist chirurgie generala) va fi disponibil in clinica noastra la sfarsitul acestei saptamani (17-18 mai)
Pentru programari sunati la 0339919
Etiopatogenie
Generalitati – Endometrioza reprezinta o afectiune ginecologica extrem de frecventa, mai ales la femeile tinere (< 40 de ani), subdiagnosticata, din pacate, la noi in tara;
Cauze – Etiologia endometriozei pelvine nu este inca pe deplin elucidata, fiind dezbatute mai multe teorii; cea mai plauzibila o reprezinta transformarea metaplastica a epiteliului celomic, diseminarea sangvina si limfatica, precum si ‘menstruatia retrograda’ – eliberarea celulelor endometriale( mucoasa ce tapeteaza cavitatea uterina) in interiorul cavitatii abdominale, cu implantarea acestora in diferite locatii ale acesteia
- factori de risc – factori genetici – istoricul familial
- menarha( aparitia ciclului menstrual) la varste mici
- factori de mediu, alimentari
Simptomatologie – cele mai frecvente semne si simptome sunt reprezentate de durerea in timpul menstruatiei( dismenoree), durerea in timpul actului sexual( dispareunie), sangerarea vaginala anormala( sangerare mai abundenta sau sangerari intre menstruatii); in timp, pe masura ce ‘boala’ avanseaza si se cronicizeaza, durerile pot deveni continue, pot aparea modificari mictionale, modificari ale tranzitului intestinal.
La examenul clinic de obicei nu se evidentiaza modificari; poate aparea durere la palparea uterului si a anexelor; se pot evidentia, de asemenea, aparitia unor formatiuni tumorale anexiale( chisturi ovariene)
Investigatii imagistice si de laborator – investigatiile de laborator sunt nespecifice; markerii inflamatori pot fi crescuti
CA-125 – poate fi crescut in aceasta patologie, insa nu este specific, si nici nu are o sensibilitate crescuta;
Scor ROMA – se face de obicei pentru orice tumora ovariana suspecta, mai ales pentru a exclude o patologie maligna( cancerul ovarian) – este mult mai sensibil decat markerul CA-125
Examenul ecografic este extrem de important in diagnosticarea bolii si poate evidentia prezenta chisturilor endometriozice( prezinta unele caracteristici ecografice oarecum specifice); examenul ecografic poate, de multe ori, mai ales in stadii incipiente ale bolii, sa nu evidentieze nici o modificare.
Laparoscopia exploratorie este investigatia de electie – ea pune diagnosticul de endometrioza si face si stadializarea bolii; da informatii in legatura cu prognosticul bolii si este importanta la pacientele ce isi doresc obtinerea unei sarcini
Diagnostic – suspiciunea de diagnostic se face mai ales pe baza anamnezei si a examenului clinic, insa diagnosticul de certitudine se face intraoperator – laparoscopia exploratorie
Conduita terapeutica – depinde de simptomatologie, de ceea ce releva examenul clinic.
Dupa cum spuneam mai sus endometrioza reprezinta un factor important de infertilitate si multe paciente care isi doresc sarcina sunt diagnosticate cu endometrioza pelvina.
Tratamentul medicamentos poate fi doar simptomatic( combaterea durerii) sau etiopatogenic( tratamentele hormonale – analogi-Gn-Rh, progesteron sub diverse forme, tratamentul cu anticonceptionale orale, etc).
Abordarea chirurgicala a acestei patologii este, dupa cum aminteam anterior, importanta atat in diagnosticul bolii, stadializarea ei, cat si in tratamentul endometriozei. Calea de electie de abord este cea mini-invaziva( abordul laparoscopic), si tipul de interventie poate varia de la o simpla explorare, pana la interventii extrem de complexe care sa necesite echipe interdisciplinare( ginecolog, chirurg, urolog)
Evolutie. Complicatii.
Evolutia bolii fara tratament este, de obicei, catre agravarea simptomatologiei – durere( durere la menstruatie, durere la contactul sexual pana la aparitia durerii continue in sfera pelvina), tulburari de tranzit intestinal, tulburari ale tractului urinar.
Tratamentul chirurgical si tratamentul medicamentos adjuvant vindeca boala, insa de multe ori doar temporar, endometrioza fiind o patologie recidivanta, mai ales atunci cand este descoperita in stadii avansate. De multe ori scopul este de a ajuta la obtinerea sarcinii, si peste 60% din pacientele cu endometrioza concep in primele 6 luni postoperator.
Recomandari medicale. Ca si recomandari sfatul este ca pacientele sa se adreseze unui specialist atunci cand exista dureri menstruale ce necesita tratamente antialgice( dureri rebele la tratamentul antiinflamator), dureri in sfera genitala in timpul contactului sexual.
Din pacate, la noi in tara populatia nu este foarte bine informata in legatura cu aceasta patologie frecvent intalnita mai ales la femeile tinere, in perioada fertile. Asfel ca multe paciente sunt diagnosticate fie intr-un stadiu mai avansat al bolii atunci cand tratamentul chirurgical este destul de complex, fie atunci cand un cuplu se investigheaza pentru infertilitate.
Sfatul medical este sa accepte o investigatie, chiar daca ea este invaziva( interventie chirurgicala – laparoscopia exploratorie) avand in vedere complicatiile ce pot aparea daca boala nu este descoperita si tratata la timp.
Pentru programari la domnul Dr. Mitroi Costin Gabriel sunati in call center-ul clinicii noastre 0339.919
Site realizat de Portal Firme
Toate drepturile rezervate NEWVITALCLINIC S.R.L.
Toate drepturile rezervate NEWVITALCLINIC S.R.L.