Polipii colonici reprezinta leziuni protruzive, circumscrise, dezvoltate la nivelul mucoasei intestinului gros. Importanta clinica a acestor leziuni este deosebita, deoarece o mare parte sunt leziuni precanceroase, raspunzatoare pentru aparitia tumorilor maligne colo-rectale. Identificarea si rezectia endoscopica a acestor leziuni, precum si supravegherea ulterioara a pacientilor scad sau chiar inlatura riscul individual de cancer colo-rectal.

Aspectul  polipilor colonici este variabil ca  forma, dimensiuni si localizare. Pot fi sesili, cu o baza larga de implantare sau pediculati, avand un pedicul (“piciorus”) care uneste capul polipului de peretele colonic. In functie de dimensiune, pot fi mici (sub 5 mm), medii (5-15 mm) si mari (peste 15 mm), acestia din urma prezentand un risc crescut de transformare maligna. Polipii pot aparea oriunde la nivelul colonului, fiind mai frecvent diagnosticati pe colonul decendent si sigmoid.

Substratul histologic al polipilor colonici  este variat, determinand diferente in ceea ce priveste istoria naturala, evolutia si prognosticul. Schematic, polipii pot fi “adenomatosi” (tubulari, vilosi sau tubulo-vilosi), caracterizati prin atipii glandulare variabile (displazie) si avand potential evolutiv catre cancerul colo-rectal, si “non-adenomatosi” (hiperplazici), cu consecinte clinice minore.  De aceea, abordarea corecta a acestor leziuni porneste intotdeauna de la examenul anatomo-patologic (microscopic). Transformarea polipilor adenomatosi in cancer este un proces imprevizibil, cu o durata variabila (intre 2 si 10 ani), riscul crescand cu marimea, tipul histologic, numarul polipilor, varsta pacientului. Malignizarea reprezinta una din posibilele cai de evolutie ale unui polip si se caracterizeaza prin acumularea de mutatii genetice succesive in celulele glandulare epiteliale. Incidenta polipilor colonici in studiile endoscopice creste cu varsta, de la 10% la 45 ani pana la 40-50% la persoane peste 55-60 ani. Dintre acestia, peste 75% sunt adenoame, in special cei cu dimensiuni de peste 5 mm.

De cele mai multe ori, polipii colonici sunt diagnosticati intamplator in cadrul examenelor colonoscopice, fiind asimptomatici. Uneori, polipii mari, de peste 10 mm, situati distal se pot manifesta prin sangerare (rectoragii), ceea ce trebuie sa reprezinte un semn de alarma. De aceea, colonoscopia este obligatorie in orice sangerare rectala, pentru precizarea diagnosticului. Colonoscopia, spre deosebire de alte metode, ofera posibilitatea descrierii amanuntite a polipului, oferind detalii asupra localizarii, dimensiunilor, formei, aspectului mucoasei si permite in acelasi timp prelevarea de biopsii pentru examenul microscopic. Modificarile tranzitului intestinal (diaree si/sau constipatie) pot apare in cazul polipilor voluminosi, localizati distal.

Polipectomia endoscopica (indepartarea polipilor in cursul colonoscopiei) reprezinta metoda optima pentru tratamentul polipilor rectocolonici. Leziunile polipoide trebuie excizate complet si recuperate pentru examenul histologic. De asemenea este necesara examinarea endoscopica a intregului colon pentru a depista eventuale leziuni asociate. Ulterior, este necesara supravegherea colonoscopica a pacientilor la 1 an post-polipectomie iar apoi individualizat in functie de caracteristicile polipilor excizati. 

In concluzie, colonoscopia ramane metoda ideala pantru identificarea si indepartarea polipilor colo-rectali, avand o excelenta acuratete diagnostica si reducandu-se astfel considerabil riscul de aparitie a cancerului colo-rectal.

Autor: Dr. Serban Gologan, medic primar gastroenterologie