Amniocenteza reprezinta o ‘manevra’ invaziva, utilizata atat in scop diagnostic, cat si in scop terapeutic. Initial, in anii ’60, amniocenteza se facea ‘blindly’( fara control ecografic); ulterior, tehnica s-a perfectionat, executandu-se ca si in momentul actual, sub ghidaj ecografic.

Amniocenteza diagnostica( cea mai frecventa utilizare a sa) consta in extragerea de lichid amniotic( cantitatea variaza in functie de ce se urmareste de diagnosticat sau infirmat) cu trimiterea acestuia pentru diverse examinari: examen genetic, examen bacteriologic, examen biochimic, etc.  amniocenteza

Indicatiile amniocentezei diagnostice:

• sarcinile cu risc genetic crescut: varsta inaintata, anomalii ecografice, modificari ale testelor biochimice( alfa-fetoproteina, free beta-HCG, PAPP-A, etc), modificari ecografice sugestive;
• evaluarea anumitor infectii intrauterine – CMV, toxoplasmoza, sifilis, etc.
• evaluarea maturitatii pulmonare fetale – in trimestrul III de sarcina
• evaluarea modificarilor induse in incompatibilitatea din sistemul Rh – se masoara nivelul bilirubinei din lichidul amniotic

Cea mai frecventa indicatie a amniocentezei diagnostice este reprezentata de sarcinile cu risc genetic crescut.

Amniocenteza( diagnostica sau terapeutica) se poate efectua si in sarcinile gemelare( multiple).

Complicatiile amniocentezei

Complicatiile severe ale amniocentezei, cum ar fi sangerarea materna sau sepsisul sever, aproape ca au disparut in era medicala moderna.

• amniotita (infectia lichidului amniotic si implicit a fatului) poate aparea intr-un procent de sub 1%
• aparitia izoimunizarii( atunci cand mama are Rh negativ, iar fatul are Rh pozitiv) este evitata prin administrarea vaccinului anti-D
• contractiile uterine – sunt combatute madicamentos in primele ore post-interventie
• pierderile vaginale de lichid amniotic pot aparea in 2-3% din cazuri; poate aparea si sangerare vaginala care este, insa, limitata;
• pierderea sarcinii determinata de manevra in sine este foarte rara – 0,06%( Eddleman et al., 2006)